Dacă n-aș avea cuvinte poate n-aș putea vedea.
Mai exact, irisul îmi naște cuvintele,
reflectând datele unei realități personalizate,
în care maturitatea m-ajută să par,
ceva de genul... orice!
De aceea zâmbesc așa, cumva profesional,
reușind fața nostimă cu pistrui și gropițe,
pentru că nimic nu-i adevărat!
Doar că este real!
Acum ori îți place
ori vei spune că sunt un personaj dezertat
din ospiciul mulțimii.

Viața asta nu-i decât un vast complex de cotloane,
unghere și dosnice ascunzișuri, îndesate cu nimicuri,
ce lucesc îmbietor, sub lumina lunii.
Pentru mulți încă e foarte frig!
Încălzirea globală nu-i pentru oricine.

Degeaba!
Lumea se înarmează, instinctual.
Noi ne prefacem că totul e bine... mda.
Și inventăm motive pentru petreceri!
Lipsa lui Aghiuță din baruri!?
Are treburi mai mari!
La începutul poemului a fost cuvântul.
Nu știm ce va urma.
Luați și mâncați.

.