Înfățișările fură clipiri.
Cele mai încărcate clipiri,
Într-o fracțiune de moment,
Prin lacrimi care îmi udă obrajii,
Prin cuvinte goale, rostite, urmate
De tristețea generată de neînteles,
Prin surâsuri, râsuri, zâmbete,
Fade sau somptuoase,
Prin așteptările prăfuite sau potențate,
Îmi dezvăluie înfățișarea, parțial evidentă,
Fiind ascunsă de țesătura perdelelor
Vieții apuse.
Vin si amplific prezentul,
In contradicție cu amintirile,
Pe jumătate puternice.
Caut și mă izbesc mereu de
Un vechi nou, care mă expulzează,
Și mă retrag, revin,
Prin natura dorinței mele
Și nu pot ieși din planul ei,
Până nu-mi tatuez pe corp
Povești întregi cu puncte culminante.
Dar poveștile mele sunt susținute
De eternitate. Au amprentă,
Și vor dăinui veșnic,
În oricare tu, care ai chipul
Ascuns printre perdele.