Baladă pentru un prieten

Muntele și valea,
iarba și cu floarea,
spus-au o poveste,
ce-astfel glăsuiește:
Mică rândunică,
fugi pe rămurică!
Într-o dimineață,
mândră și semeață,
pasul meu l-am dus
pe colină sus;
Iară eu plecând,
ochiul îndreptând,
cinci căței de munte,
au privit 'nainte
și cu pașii repezi
au pornit spre-amiezi,
sărind din grămezi.
Și au însoțit
călător gătit
cu alese daruri
pâne și dulcețuri
mere și verdețuri.
Din cei cinci, el, unul,
plecă lăsând somnul
și mă însoți
chiar și ocroti
drumul tot zâmbind
coada arcuind;
nici un pas făcând
pe mine-așteptând
să-i zâmbesc frumos
ca 'cel Alimoș.
La un moment dat
eu pornind îndat'
am cules o floare
galben-răpitoare,
și l-am întrebat
de ce-a oftat?
Iară el zâmbind,
ochii mei privind
niciodat' lătrând
ci doar așteptând
a rămas de pază
ochii-mi iar să-i vază
când eu oi venii
pe-al Păpușii glii.