Primisem invitația de a ne iniția în arta derivei, dar
nu ni se păreau necesare contoarele de la intrarea în suflete,
nici performantele cititoare de gânduri.
Acolo se lua prea mare distanță
pentru a se vizualiza eventuala strălucire din miez
și nu ne permiteam rătăcirea printre atâtea variabile.
Noi derivam frumos unul din altul,
ca două povești cu final deschis.
Cum să accepți deriva între necunoscute?
Cum să te prinzi de o rădăcină suspendată-ntre lumi?
Înadins ni se prezentau ipoteze pline de farmec,
demonstrații subtile, în care înotau fără teamă așchii de sori.
Până la concluzii, peisajul devenea destul de arid,
ne cuprindea somnul și visam că ne-ngropase nisipul.
„Ați încurcat borcanele!” - ne zicea prin somn îngerul.
„Totul derivă din altceva.
Ipotezele au farmec până dispar sub pleava argumentației.
Fiți politicoși, spuneți-le că vă cheamă o altă cărare!”
Ne-am trezit. Lumea întreagă intrase-ntr-un melc
rătăcit pe un drum neștiut.