se făcea condens așa din senin
săptămâna devenise minusculă
nu mai aveam ore
nici perdeaua ce imita soarele pe timp înnorat
epuizam toate resursele imaginației / pe-ale grădinii
până la genunchi cu picioarele zdrobite intram
din noi se desprindeau vietăți stranii
litere bezmetice își rostogoleau supliciul

și

ne-am așezat
aproximativ echidistant
aproximativ noi
părtași cu drepturi egale ai ambientului opac

se făcea condens
ora devenea minusculă
nu mai aveam acces la clipă
nici la intuiția de a dezlega impasibili enigme
de undeva de sus picura / simțeam
ácele vidului în coasta-ți de demuuult
sufletele se ghemuiau la milimetri distanță
și totuși m-ai ajutat
să-mi amintesc de mine când
sângele umed și rece al șopârlei
îmi desființa respirația...

se face condens
nimeni nu știe de unde
!atâta ploaie!
!atâta subsol!
!atâta despuiere!

–doare–
doare urma fluturelui care s-a zbătut să iasă / și
aripile
aripile cu mucegai

tabloul văzut cândva în colecția impresionistă
(nu-mi amintesc cine era autorul...)
azi e aici
în subsolul comun și
ne ținem de mână...