când ceasul se oprește între nouă și nouă între acum și aici
când te-ai săturat să înghiți aceeași mâncare de pește
când pleci dintre oameni să îngropi o sticlă nouă în cimitirul celor nedormiți și speri că iadul e plin de pisici
când te lupti cu oglinzile împleticit între două lumi sub un cer multiplu de unu pentru că celălalt e niciunul
când îți plângi de milă la poalele nopții ce-și strânge amanții-ntre picioarele ude și lasă în urmă orizontul în sânge iar cearceafurile țipă ieșite din minți
când strigi dragoste dar nimeni n-aude nu crede nu știe și-ți spun că te-alinți
când nimicul e un bec ars deprimat să tot vadă cuvântul izbăvitor sfărâmat între dinți
când mahmur tavanul îți cade în cap morții din pod vin peste tine valuri de strigoi valuri de sfinți cu toții flămânzi
când memoria macină trupul și prezentul ajunge la os
atunci apare nenorocitul
atunci aprinde lumina
ca să vezi cum ți-ai purtat viata pe dos