visul împrejmuit de zăpezi
palma decolorată căutându-și liniile
ulița pe care suflete se ascund
lupi solitari... priviri flămânde
nici pe departe ca ale fiilor omului

civilizațiile nomade nu-și permit plânsul
atașamentul total față de pâine / față de chip
iubești cu măsură fără să lași urme
fără măcar o dată în tine însuți să le primești

[sau nu arăți?!]

unica artă – dantela sângerie incrustată pe o sabie
unica tandrețe – foșnetul parfumului ei într-o iarbă
nu ca să uite de singurătate....
pur și simplu o altă întâmplare [?!]
mâna lui atingându-i cosițele...

amintirile se fac nevăzute / trebuie musai
deodată să crești / să fii prezent:
joacă-te-n gând, copilule bătrân!

jalea amestecată cu pusta
toate vietățile acestea isterizate
să prindă încă o secundă

mereu o falie desparte
unul și același trup
una și aceeași inimă

înveți să mergi înjumătățit
fără să te tângui
fără să acuzi
fără să judeci
în neștire cauți
umbra sufletului pe un cort:
încă ești vie?

sălbăticia are legile ei
de nimeni vreodată scrise
fricile deșertului tremură
în spaimele omului
când deznădejdea sfârșește totul
rămâne câmpia aceasta întinsă
pe care nestingherit se revarsă
Duhul Domnului