zburătăcită pe aripile zilelor
învârtindu-mă de la o intenție la alta
printre toate lucrurile ce cresc prin viață
multe din ele fără sens

ocupată cu spartul stalactitelor din inimă
întoarse cu fundul în sus
cu perforatul ideilor fixe
ca să intre măcar o rază de lumină

am uitat nemișcarea clipei dintr-un apus de soare
ușurătatea palmei ce ține-o carte
preaplinul unei îmbrățișări

și... da...
mi-am uitat complet respirația