Absorbit cu roua frunzelor de fag,
Ploape inundate cu ceața matinală,
Mă retrag.

Peste frunzișul ieri exfoliat, fâșnesc
O adiere crâncenă, respirația oricui opresc
În a mea apropiere.

Fruct din iarba codrului, delectez,
Razele de lumină se disipă-n mine,
Radiez.

Un vis palpabil, dilatat, realitatea o suprimă.
Copacii se indoaie, în peisajul scurs, lavabil,
Tunete de ploaie.

La vale pe poteci proaspăt bătute,
Caut adăpost, acompaniat de un ecou,
Tonul de copite.

Confuz, copacii râd în a mea mirare, prevestitor;
Rafală, griul întuneric, un drum apare-n cale,
O capcană.


Două lumini se-aproprie-n furtună, ce păcat,
O creatură sacră în natură,
De nemișcat.