Coama muntelui

Coama muntelui picurată din cer
Zâmbește cu soare de apus, portocaliu
Că prezentul acesta mi se pare viu
De nu mai știu Dumnezeului ce să-i cer...

Nișele norilor de lumină formează din culori
Liniștiri de gânduri, niște răbdare în sevraj
Un fel de respirație cu care poți să zbori
Sau un fel de imunitate acută la picaj...

Te-aș întinde pe marea cerului ciuruită
De păsările cu ciocurile ascuțite
Ce taie flămânde, ca niște cuțite
Prăjitura prezentului, dulce trăită!

Să-ți înfig bucile pe munții împletiți
De cetini, de frunze moi, udate
Să-ți urmăresc formele sculptate
Cum plouă pe ele cu stropii încrețiți...

Coama muntelui picurată din cer
Zâmbește cu soare de apus, portocaliu
Că prezentul acesta mi se pare viu
De nu mai știu Dumnezeului ce să-i cer...