Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el își ascunde intenția
și faptele uită vorbele.

Pe drumuri bătătorite așteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.

În spatele său stăpânește întunericul,
ochii nu mai au țintă
doar un blestem vine din interior
și produce dispreț
în care se pierde fără să vrea.

Lumina pare o anihilare dușmană,
să-și caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.