n-am să fiu mereu
iubite
renegatul ce nu-și găsește oglinda nicăieri
din brațe de ceață
discret îmi veghezi stângăcia atingerii
nu-s aldine fonemele din papirusul pielii
carnea doare prinsă-n capcana ochiului fără pupilă
să m-aprind
țes îngeri în artere fragile
în urzeală prind oameni de aer
limba
prea încărcată de planete
își defoliază culorile
în cuvintele mele

profesionist (mi-am căpătat cu greu licența)
respir
chiar și din coama unui cer
văpaie lichidă
oglinzile îmi adună semințele din cioburi
alchimie lumească descarcă
iubirea
în pupila-fagure

adunată în cruce
smulg odată cu întunericul piroanele timpului
deșert infinitul în oase
înainte
de-a așeza
pe raft de genune

lumina