știu femeile care își aranjează părul
astfel încât
senzația de cădere în gol aruncă sclipiri
pentru clipa când
nu ar trebui să fiu aici,
în orașul fără coșari și copaci scrijeliți.

dacă luna ar dispărea pe creasta pustie a unui munte uitat
și dacă nu ar exista reguli în universul imediat,
căpruiul tău, reflectat brownian,
m-ar face dependent
de cafeaua și aspirina fiecărei dimineți.

fotografia cu soarele fumegând din frunzele arse
acoperă tot atâtea minciuni câte zile de luni împing dragostea să-și arate colții,
iar eu, sedus de zgomotul vieții, cobor în arenă
pentru a-mi vinde pielea
ca un sclav ce-a văzut printre fiare
libertatea împărțind cu săracii
rapsodia acelei mulțimi pestrițe
de greieri.