Când luna iar pe cer senin e strajă
Din lumânare picuri de visare curg
Și fantezia mea călare pe un murg
Pe câmpuri fuge atrasă de o vrajă.

Cu catifea de întuneric în păr lung
Să mă atingă o nălucă încercănată;
Rugina toamnei în rochie decoltată
O voi ghici la scurt final de amurg.

Schimbat în june din mileniu apus
Cu foc în ochii de tenace scorpion
Văd că-s chemat spre vechi donjon
De chipeșa himeră care m-a sedus.

Descălecând, amorezat fără scăpare
Las armasarul să dispară ca un vis…
Rămași ursiți, atrași de liric paradis
În întuneric vom fugi de mânecare.

Ajunși străini la vorbă în tainic turn,
Fără Cuvânt pricepem doar erotic rit
Și om ameți surpinși de roșul răsărit
Căzând iar goi către teluricul diurn.