puteai să nu mă fi iubit
mi-ar fi rămas vulcanii în umeri
neculeși
încă geme plita amintirii
torturată
de tălpile prinse invers de trupul putred
al timpului

puteai să nu mă fi uitat
într-un clin de veșnicie surfilată
în grabă
peste oasele mele prea albe
să cunoască toate
octavele

adolescența ar fi prins gust de coclit
beția de noi înșine n-ar fi salvat decât roțile destinului
pătrate
și țipătul cărnii roase de molii

puteai să nu mă fi iubit
pelerini cu glezne de fulger îmi ocupau ludic
vertebrele
doar nopțile poate nu mi-ar fi fost
ceasloave scrise cu apă
pentru orbi
dacă dragostea ar fi avut urzeala mai densă
și gravitația n-ar fi avut
o limbă de clopot
crăpată

dar tu m-ai iubit dulce-amărui
dimineților încruzite în laguna ochilor fără pleoapă
le-ai clătit curcubeiele
în bulboană de sânge verzui

să nu-mi moară peștii magiei înainte de-ai împărți tuturora
(pita sunt eu)
oceanelor din inimă
cobor
însetarea

ca un lest de lumină