taie ce zi vrei tu din ceea ce nu ne-a mai rămas
și ia-o cu tine, sub forma unei amintiri care nu mai poate fi redată

cum coboară asfințitul ca și când e o iubită
care tot vrea să rămână în timp ce atât de nechibzuit
se întunecă

și-atât de mică ți se face inima,
atât de mult te strânge
că nu mai poți urla: om sunt și-ți pot arăta asta,
am imagini suprapuse cu tine dintr-o realitate închipuită, copleșitoare,
ba venind, ba plecând, ba sărutându-ți lobul urechii,
om sunt, sub carcasa asta de nervi electrificați, gata să facă implozie,
în timp ce îmi spui că umbrele noastre dorm mereu împreună,
îmbrățișate și triste, cuprinse de o narcolepsie desăvârșită

am urcat un munte până la tine și tu nu erai acolo