aș putea spune că am o viață
dacă iau piesă cu piesă
din mine, de fapt
eu, nu am nimic
tu îmi umbli prin vene
așa senin
în halat moale și șlapi de casă
se aude o liniște din pașii tăi
învârți în mână gândurile mele
un cub rubic greu de ordonat
și un ziar cu frânturi din ce am fost
le răsfoiești de parcă sunt ale tale
fredonezi momente pe care eu
nu mi le amintesc atât de clar
mă întorc pe dos și te privesc
de afară
ești atât de senin
când îmi sădești flori în păr
vorbești cu ele mai frumos decât
cu maică-ta atunci când e tristă

miroase a vanilie și mure
a nopți proaspete și prăjite
în mașina de cafea
muzică chill groove

eu nu pot să te întrerup
acum
când îmi sorbi picătură cu picătură
pulsul de pe tâmple ca dintr-o ceașcă dragă

mă privesc de afară și
văd în mine
o dimineață perfectă în care
te trezești senin și-mi spui că
aș putea să nu am nimic
când de fapt, am o viață nouă
în fiecare dimineață