Tu iartă-mă, prieten, n-am vrut a-ți face răul,
Nici în vis nu gândit-am c-am să-mi aud ecoul
Din vocea-mi răgușită, din starea-mi de pierzare
Acum spre tine, prieten, mă-nclin să-mi cer iertare.

Mi-ar fi plăcut și mie să am calea ușoară
Să nu trec în viață prin lucruri ce-or să doară
Treptat, deodată sau chiar atunci pe loc, loveau
Ca ciocanul în cuiul de când Îl răstigneau.

De-ar fi așa ușor, nu toți ar alege-asemeni ?
Oh, Doamne, cât de multe prin încercări îmi semeni
În suflet și în minte, în corp și în simțiri !
De-aș fi măcar capabil să-ți aduc împliniri...

Mai lasă-mi al tău suflet să încălzească încă
Pentru ultima oară răsuflul meu de stâncă.
Oferă al tău zâmbet întreg oriunde-n cale
Și tot întregi primi-vei iubirile totale.