am scris acest poem suav
ca un arabesc de ceară topită
ca un fado neverosimil de trist
acest poem rotund şi incandescent
ca o lavă primordială şi neiertătoare
mistuind în cale zilele nopțile
am scris această poezie inefabilă
precum o pasăre-liră strecurându-se
printre gratiile coliviei ca să înfrunte
grațioasă şi nedrept de naivă
văzduhul de alabastru şi fier
am scris acest poem ca un suspin
ca un icnet ca un urlet ce sparge
vitraliile catedralelor
în care fecioara plânge
în locul oamenilor
care nu au curajul să plângă
am scris aceste versuri imaculate
ca diminețile în care noi eram copii
şi tu copac viguros
în care noi eram tineri
şi tu arborele înțelepciunii
în care noi eram părinți
şi ne rugam la icoane
să ne dea putere şi vouă timp
am scris acest poem în lacrimi
în umilință şi rugăciune
pentru tine şi numai pentru tine
drept pentru care ia-mă de mână
şi hai să ne plimbăm
pe mosfilmovskaia când e seară
şi ninge
eu să privesc în sus către îngeri
tu să-mi promiți
că nu vei muri niciodată
tată