Ca-ntr-o clipă-acolo, în sfârșit,
strânsă din mici case, coaste-abrupte,
vechi bucăți de cer și poduri rupte,
și de dincolo, de asfințit
ca de soartă smulsă, sfâșiată,
și deschisă – nvinuită toată –
tragic așezarea ar dispare:

dacă n-ar cădea în rouă pur,
străbătând-o, strop de rece-azur
brusc din ora următoare,
noaptea-n înserare-amestecând
să se stingă vrajba de departe
ca o amintire, blând.

Porți și arhitrave tac uitate,
străvezii trec nori în vastitate
peste pale case-n șir, deja
cu-ntunericul în ele toate;
dar deodată raza lunii, grea,
străluci, de parcă undeva
un arhanghel sabia și-ar scoate.



Traducere Mihail Nemeș