niciodată n-am știut să stau într-o cameră
să-mi potrivesc glasul la nivelul discursului
n-am știut ce să fac cu mâinile, mă încurcă
am vocea prea stinsă ca un plânset surd
și în plus transpir abundent emoție
îmbrăcămintea total neadecvata, vara prea gros
iarna subțire, niciodată cum trebuie
toți zic că sunt nepotrivit, să mă schimb
cum să mă schimb când eu altul nu știu
râd cu toți dinții cariați până în vârful urechilor
un poet… un poet neînțeles…..
și-atunci mi-am închis poezia în mine cu lacăte
o pasăre cu aripi smulse strigând mută
din când în când mai pâlpâie o lumină
scriu poeme pentru un singur cititor, apoi le uit
de frica unchilor, mătușilor, verișorilor, vecinilor
oamenilor, trecătorilor, comercianților, cititorilor
mi-am vândut limba descoperită pe conformitate
un inginer cu lacrimile îngerului căzut în mine
și atunci am început să scriu
poeme cu frica în sân