Sub genele-apretate de vântul molcom, greu,
L-a-nchis pentru o clipă pe bunul Dumnezeu
Şi totuşi a călcat-o cu iarna în copite.

Sub sfintele ei moaÅŸte, sub moaÅŸtele ticsite,
Din tigva de copil cu ochiul încolțit
Creștea zbârcită luna, cu gulerul zbârcit.

Miresele mai sunt virginele tăcerii,
Apropiate-n blana lupoaicei primăverii.

Mai sunt, mai sunt, dar ea, prin vântul suliţând,
Departele-şi îngroapă în pântecul lui blând.

Cine mai eÅŸti? Ce sunt? E liniÅŸte ÅŸi eu
Tot liniÅŸte mai sunt. Copiii goi, mereu,
Își destrămau prinsoarea edenului de iad
Şi-acum toți albii mării în mine, rânduri, cad.


25-26 aprilie 2017, Constanţa