în preajmă ruine
timpul se clatină în părți
într-un balans lipsit de remușcări

pentru noi totul e o părere de rău
la pragul singurătății
rupe dintre noi vieți
care ating sau nu ating cu sufletu cerul
și se instalează deșertăciunea
mai penibilă decât destinul

plâng apoi
de nu mai am lacrimi
și vorbele sunt de prisos