într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul și casa
și întunericul nopții
mă înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cum aș fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că liberul arbitru e doar iluzie
și că rostul străinului a fost
să zgârie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris poetul