împăcarea de seara târziu,
ecranul pâlpâie în beznă,
petele dispar miraculos,
setea se stinge continuu,
cuvintele ajung la destinație
împreună cu mașina silențioasă,
mâncarea și medicamentele
aduc liniștea, dinții nu mai cad,
casele nu se mai prăbușesc,
printre munți de zahăr
oamenii nu mai au vârstă

cea mai bună dintre lumile posibile
mă primește la sânul ei
ca o mamă-strămoș
clipind blând din leduri,
ca o iubită nemuritoare
care luminează întunericul,
adorm legănat de vocile
ce repetă violența și moartea
până nu mă mai tem,
nu mai iubesc, doar visez
sub sclipirile multicolore