Sunt un suflet singuratic,
o umbră,
doar o imagine a aceluia
ce am fost odinioară,
cândva…
O noapte rece îşi arată
colţii
înfrigurând sufletele
pierdute.
Gânduri mă chinuie
neîncetat,
în noapte.
Văd un chip vlăguit de
chin,
ce pare un apostol
renegat.
Mă priveşte fix,
cu durere,
citeşte în sufletul meu
cu doi ochi albaştri,
mâna îi tremură
în haina zdrenţuită
caută ceva
poate veşnicia.
Îşi ascunde suferința
știu
ce-i macină sufletul
încet,
rămâne cu ochii
îndreptaţi
spre balansoarul
din spatele meu,
vede
doi copii cu părinții lor
o lacrimă
i se scurge pe obraz
vede alunecând sub ochii
lui
harta copilăriei pierdute
parcă e mai frig.
Neputinţa
e ca o muzicuţă ruginită,
slăbiciunea
ar vrea s-o arunce la gunoi
fără regrete
se simte un suflet pierdut,
începe să caute iar poate
veşnicia.
Îşi ascunde suferinţa
ştiu ce-i macină sufletul.