în mine foste izvoare se întrepătrund
șanțuri de pământ sterp
zilele toate îmbrăcate la fel
ca un rătăcit îmi număr pașii
1, 2, 3
o bătaie de aripă la răsărit
aproape lumină
aproape întuneric
mă topesc în pardoseli comuniste
ușile metroului mă strâng
cresc și mă micșoresc în același timp
mâinile mele atotmângâietoare/atotvindecătoare
sângerează și trec aproape fără să observ
când ochii mi se închid
deschid noi găuri de vierme
dărâm uși ascunse
îmi șoptesc
cu o portavoce lipită de inimă
și tot nu aud și tot nu văd
doar pașii merg în gol și numără în gând
același apus alt răsărit
aproape întuneric
aproape lumină.