o scârbă
ca și cum ți-ai scoate inima și ai șterge oglinda cu ea
un burete ce îți pulsează în mână

te privești
unde
în ce
de ce
oglinda era doar un plan ce reflecta o imagine

poezia tot o oglindă

îmi scot ochii și șterg cu ei foaia
cum aș șterge cu radiera
toată poezia mea
... o scârbă

bobocii de păpădii habar nu au de icter
chiar dacă au sânge galben

întinde-te spre mine cu soare
cu lumină
chiar dacă
nu mai am inimă
nu mai am ochi
sunt doar un pumn de carne în palmă de hipopotam
cerul mă învelește în aer ca într-o placentă comună
cu tine
cu tine
cu blecher
cu poe
cu toate sarcofagele lumii
cu apolodor

e o scârbă ca un ficat
o aglomerație de oameni reci
de care mă lipesc ca de cearșaful ud al unui tuberculos

o scârbă vie

să scriem deci
poezie
din vise ce se spală cu leșie

dar... nu toți sparg placenta cerului
eu una
nu

întinde mâna sparge-mi oglinda
ca și cum mi-ai sparge inima caldă
să înflorească păpădii

Jurnal

să scrii azi poezie frumoasă e ca și cum ai duce o femeie vie fierbinte dornică unui bărbat mort și rece

miercuri, 27 din martii, anul 2019... DEGEABA

~Cealaltă Evă~

Erika Bloj