“cum să descrii ce s-a petrecut,
după ce te întorci din locul
în care ai ajuns cu ultimele puteri?
cei care, la fel ca tine, vor atinge
limitele de la care mintea
nu mai poate căra corpul,
pot fi ajutați de vreo poveste
să-și găsească calea înapoi?
cuvintele nu mai au rost când
mâncarea și medicamentele devin inutile,
când te târăști dincolo de speranță

mai poți retrăi chinul conștiinței,
imposibilitatea lecturii și scrisului,
pierderea granițelor subconștientului,
chiar dacă dragostea te îndeamnă?
cele o mie de nopți
și cele o mie de zile
în care coșmarurile
și suferința te-au rupt?

după mult timp, mă bucur
că pot merge,
că pot sta jos,
că pot să gândesc,
că pot să respir
fără să simt cum
aerul și sunetele mă taie

mi se spune că ajută
să vorbești despre traumă,
dar cum să retrăiesc acei ani,
atât timp cât vreau să trăiesc?
încercarea de a vorbi
despre ce s-a întâmplat
e deja o minciună, ce-a fost
e de nedescris și de neîndurat”

așa gândeam acum un an,
între timp am devenit iar nemuritor