pe ultima zăpadă am tăiat un puigan de cireş
crescut lângă un gard
dintr-o cireaşă scăpată poate
din ciocul unui graur
motivele erau atuncea beton
era destul de vânjos
şi nu dădea semne de floare
(aşa credeam eu)
neplodind de ce să-l mai las
în timp mi-ar fi crăpat
nearmata temelie de gard...

intru în grădină
burniţează e frig vântul bate din nord
o mare mâhnire simt când îl văd
aşa prăbuşit cu ultimele rămăşiţe de sevă
în zilele calde ale primăverii
anemic ce-i drept
dar totuşi a înflorit
îl ridic să-l duc la grămada de vreascuri
sus îl ţin cu toate puterile
recele vânt îl şi mă-ndoaie
îi smulge şi-mi aruncă în faţă
ploi de petale...
vâjâie vântul în toată grădina
şi-n crengile lui
bocet o fi ori sudalmă
un gând mă întreabă
ce-ai zice de-ai fi în locul lui
şi-n vuiet de vânt parcă aud
nenorocitule de ce m-ai ucis...

ca o zdreanţă mă simt
am ucis o speranţă...