Liniștea celor morți îndrăgește grădina bătrână,
Nebuna care-a trăit în albastre odăi,
Seara apare la geam liniștita făptură

Dar ea cobora perdeaua îngălbenită –
Curgerea mărgelelor de sticlă amintea copilăria noastră.
Noaptea găseam o lună neagră-n pădure

În albăstrimea unei oglinzi răsună suava sonată
Lungi îmbrățișări
Zâmbetul ei alunecă peste gura muribundului.



Traducere Mihail Nemeș