nu mă lăsai a spune nimic
între două depărtări
între două chemări

îți ștergeam lacrimile de adevăr
și minciună
de pe obraji
cu o năframă de suspine
cu un petec de cer

tu nu mă lăsai a spune nimic
prin ochii încețoșați
ai serii

îmi acopereai gura
cu un apus de pasăre
cu un sărut stingher
cu o inimă frântă
cu o inimă de frunză
de verde venin,
aprins