dimineața ar trebui să deschidă o pâine
ca pe o ușă caldă prin care să intre foamea

dimineața ar trebui să fie albă ca spuma unei lumânări
să umble tiptil peste genele uitate în ultima privire
să caște plictisită de repetiția orelor
zilelor
iubirilor

diminețile sunt leneșele calendarului
când ghearele unei păsări stinghere zgârie (din greșeală) suprafața lăcuită a morții

ce ne vom scrie cu vârful cuțitului pe piele
cuvinte
semne
ce?

sunt o abracadabră de stări
ca machiajul șters al unui clovn
piciorul de lemn al vieții
gheata care n-o mai încape

să umblăm desculți, iubire
să umblăm pe ape
ca două năluci
pe pielea arsă în flăcări a nopții
șoaptele au mereu un ecou
într-o cavernă în care nici orbii nu mai speră
pleoapa stă deschisă în somn

mimez o viață pe care aș vrea
să o dorm

cad semințe de mac peste foaia albă
se scutură narcotic un vis
de parcă ne scuturăm unul de altul

Jurnal

POEZIA e despre
o față de mamă pe care niciodată nu am putut s-o recit

~ Cealaltă Evă ~