agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2345 .



și a fost seară și a fost dimineață
poetry [ ]
ziua dintâi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2019-05-09  | [This text should be read in romana]    | 



de fiecare dată când mă trezesc îmi repet
nicio zi nu se termină așa cum începe
și niciun om nu moare după cum a trăit
așa cum s-ar cuveni

uneori ziua începe
când întunericul înțarcă lumina
în parc un bătrân mă roagă îngrijorat
să mă uit la părul lui
a simțit o atingere
poate o pasăre-n zbor și-a făcut nevoile
poate o picătură de apă
are programare la medic și n-ar vrea să se facă de râs
zâmbesc mă uit la el și-i spun
doar o picătură de apă
printre hidrobicicletele trase la mal
bătrânul dispare ca un cărăbuș
scăpat din morișcă

seara trec pe lângă zidul meu preferat
alma 1999-2014 scris cu fum de lumânare
și un fel de mormânt din bucăți de șindrilă și cărămizi
o lumânare aprinsă mereu
de crăciun un brăduț
mi-am imaginat-o pe alma în fel și chip
o adolescentă care s-a sinucis ori s-a înecat sau
a murit dând naștere unui prunc
uneori m-am gândit să las o scrisoare pentru cei care au grijă de ea
dar tocmai citisem despre pisica lui schrödinger
și-mi spuneam că-i mai bine să nu știu nimic
seara tristețea vine tiptil când lângă zidul meu preferat
dau peste un tânăr care verifică lumânarea
și-mi spune că alma a fost
un shar pei

noaptea las capul în pernă
ca și cum l-aș lăsa între coapsele tale
respir peste pubisul tău
și pubisul tău o ia razna
ca puful de plop

alteori ziua începe
când lumina alungă întunericul
ca pe zarafii din templu
în stația de autobuz văd un mic animal cățărat pe bordură
la început cred că-i un șobolan
când mă apropii îmi dau seama că-i un arici
brusc mi se face bine
existența lui îmi face bine
de când locuiesc în acest oraș n-am mai văzut
alte viețuitoare în afară de oameni

seara tristețea vine șoptit
când îmi spun că moartea ar trebui să însemne ceva
nu știu ce
să ne schimbe felul în care vom arăta
ca atunci când se schimbă sângele după ce faci sex prima oară
dar tot ce văd sunt numai oameni care-și duc morții pe buze
cum duce în cioc pentru cuib
pasărea soarelui fire de iarbă

noaptea lași capul în pernă
ca și cum l-ai lăsa între coapsele mele
respiri ușor
și coapsele mele o iau razna
ca o coloană de alevini
hăituiți de ciclide





.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!