Dar este câte un timp
Când nu mă pot înțelege
Cu oamenii mari.
Atunci
În copil mă preschimb.
Jucându-mă
Mă ascund
După o rază de soare,
După genele mele
Lăsate peste doi sâmburi
Umezi-amari,
După un spic, după o fragă,
După un iepure ce aleargă,
În ochii ariciului,
În felinarul licuriciului,
În umbra vreunei albine.
E tare fericit cine mai are pe-aproape
Și-un munte,
După el
Te poți mai lesne ascunde:
Te pitești după un sloi de aur,
După un brad, după un taur,
După un cântec străvechi de voinici
Și strigi mereu:
Aici-aici!
Și tot așa mutându-te prin toate
Cotloanele muntelui.