El o privește vorbind, în timp ce alături
o tipă îi caută ochii.
Deasupra lor, sirenele strivesc languros pavajul, apropiindu-se și lovindu-i părul
pe care și-l atinge imediat după.
Un fir de păr se va rupe la noapte, sub brațul soțului,
cel mai bun prieten – repetă ea, rotunjind pe “u” și pe “t”.
Peste cinci secunde, va trece tramvaiul iar un porumbel speriat
îi va ieși pe gură și se va așeza pe umăr,
privind
apa care va fierbe în pahare,
sângele dictând subtextul conversației,
muntele ridicându-se, în sfârșit,
în întâmpinarea lui Mahomed.

Metalogica este mântuirea iubirii,
scrie pe aerul din jurul ei cu degetul,
ridicându-se și coborând și, privind apoi dinăuntrul ei în afară,
își face cu mâna și îi vine a râde, în timp ce ea vorbește
cu soțul la telefon.

Peste alte cinci secunde, un alt eu se ridică din el și,
fiind în cârje (evident, ea) o ajută să treacă strada.

Ce e tandrețea, întreabă.
Un băiat livrând pizza unei pisici vorbitoare.
Nimic altceva, javră.