sorb din izvorul vieții poeme lichide
purificând în mine omul din Neanderthal
universul de iubire în cord se deschide
și plouă cu vise cu nopți de santal.

sub clar de Lună trec orele sublime
învăluindu-mă cu aripi de lumină
străluciri fermecate pot să mă anime
cu nectarul dragostei strâns în stamine.

cred că Luna este un fel de Dumnezeie
sacralitatea ei se scurge în Cuvânt
inspiră artele cu freamăt de condeie
coșmarele vieții le spulberă în vânt.

în nimbul ei se află a veșniciei cheie
înving obstacole spre cer îmi iau avânt.