În depărtări privind cu ochi de gheață
Încercând să lupt cu-a inimii grea ceață,
Păstrând în minte amintirea celei ce mi-a dat viață
Punând capăt sorții ca și cum aș tăia o ață
Visez la mine pribeag prin astă viață.

Și tunetul ce-mi țiuie-n urechi a moarte
Un semn de de drumeag spre depărtări deșarte
Mă poartă deasupra norilor pe-a sa aripă
Nu am curaj să privesc în jos clipă de clipă.

Nonsensuri și neînțelegeri îmi brăzdează fruntea
Barcagiul mă ia cu el binecuvântată fi-ei luntrea
Și mă duce spre continente interzise
Pe valurile sorții și pe-ale morții vise.