cuprind palavre-n ale gurii brațe
cu vinul la un loc, da'n invers cale,
pe buză țin săruturile tale
în piept ca-n templu să mi se cocoațe

e toamnă, dragă, nu strivi petale
ce-n flacără de frig oricum îs soațe
mormântului, ținut de boroboațe,
lui Dumnezeu cu liniștile ale

pe raftul cu enigme-n fructieră
o neființă așezând spre hrană
femeii de pe urmă, subterană,
în încă sunt mi-e umbra efemeră

și păsări cântă de amurg în strană
uitând pe lac un soare de himeră,
lumină de-amăgire-auriferă
lumescului zadar contemporană

pășește-n noi minciuna ca acasă
potiru-i plin cu zeamă de-al ei fruct
curgând în piept pe-al vremii apeduct
ci mântuirea-i steag în vânt pe Coasă

sub ale sufletelor dulci segmente
pe trupul tău eu palmele-mi compun,
pe frunză-ți scriu mirări incandescente

în margini de a toate-așteaptă un
în veghe preacuvânt, cu vechi accente
spre-a exista când n-oi mai fi, să spun