...mă auzi?
începe el trăgând de volan
cât să nu calce o oaie cu accent celtic sau
vreun arici cu ideații suicide
te aud șoptesc eu -
o frunză lipită temporar de parbriz
expirăm îndelung și ne ținem puțin de mână
până trece țipătul unei ambulanțe
în care funcțiile vitale sunt
două paralele la care
evoluează un suflet anonim


ce faci baby?
îmi alung o șuviță de păr de pe frunte
am emoții și el habar nu are
evit un biciclist și cuvintele mari
îi ascult vocea călcând prin mine cu
dosarele zilei sub braț
amestec de adrenalină cu zaț
aruncăm ce am terminat și ce nu
prin oglindele retrovizoare
ca pe niște cotoare de măr
împinși de motor


apăs pe accelerator cât el oprește
să ia lămâi și cafea
aștept să termine o frază lungă despre
o întâmplare cu polonezi în Belgia
bancul cu doi narcisiști care intră într-un bar
verde galben roșu
îi fac din instinct șosete fular și copii
apoi trec pe banda 1
îl sărut și el habar nu are
(gândul i-ar aluneca brusc spre locul
în care toate filamentele se ating
și am ucide oaia, ariciul)


ploaia ne spală identitatea în trafic
cuvintele capătă un singur sens
înghițind silabe și virgule
vântul de toamnă ne usucă buzele
...mai ești?


habar n-am cum să-i spun că-l iubesc