Să-nțepi la fel și rău și bun e, vezi tu, Mărăcine,
Modul cum ai să-nveți, tălică, ce-i rău și ce e bine;
Ai doar a sta, și-a urmări, ce unde coincide,
Și-a cântări ce iese-apoi, când cercul se închide.

Gândește-te la Trandafir, așa cum stă degeaba.
E admirat, e prețuit, iar tu faci toată treaba...
Vezi, doar, cât este de prielnic să te cunoști frumos.
Cum Universul dăruiește la fel și sus, și jos!

Ferește-te de plasmuiri, mireasma nu-i de tine!
Apropie un alt la fel, finitul să-l termine.
În liniștea ce-i înăuntru, să stai ades, vezi bine,
E trafic mult pe contrasens, prea-plinul de suspine.

Așa se scurg, la pas egal, clipită cu clipită,
Atât de diferite-n sine, identice-n oglindă.
Precum o șoaptă-ntr-un amurg, o boare nerostită,
Sfârșitul vine ca-nceput, iar miezul ne colindă.