Ea e frumoasă precum curtea unui liceu de provincie
unde iubirile adolescenților din ultimii
douăzeci de ani au hrănit, candizi și plini de muțenie, mestecenii mei de pe margine, iar vârfurile lor, vârfurile ușor prăfuite ale stelelor ;
dar nu au reușit (ce bine!) să astupe crăpăturile zidurilor pline de gume și bilețele,
astfel că pe coridoarele semi-întunecate încă adie un vânt
dulce-acrișor, plin de râsete și funigei, de mâneci largi unde poți
ascunde o floare, o agrafă sau o bobină de radio
și poți mai ales privi pe fereastră de dragul privitului ore în șir, o, dar aceasta
privirea aruncată timpului e cea mai frumoasă,
dar nu mai frumoasă decât ea, bătrânica cu flori de la intrare, care așteaptă nașterea nepoților și a strănepoților tăi, în același loc în care tu ai așteptat - o pe ea, frumusețea liceului, și i-ai atins marginea rochiei de la banchet - și, fericit, ți-ai cerut scuze și ai mers mai departe.