pentru ei
timpul cernea
singurăți
în clepsidre
ploua nins și infinit
cu nisipuri arămii
cu nisipuri argintii…
ploua nins
cu flori de nu-mă-uita,
iar ea râdea nervos
citise Moartea ca o floare de nu-mă-uita
și n-ar fi crezut
că locul ei de veci
va fi o lacrimă
sau o petală de miozot
peste ei
ploua nins
rugina toamnei
oțelul iernii
se înstăpâneau
în fiecare colț de poem al sufletului lor
adumbrind trăiri
îngropând amintiri…
ploua nins
cum numai
două suflete
strangulate
în clepsidră
pot