să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea

de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur