în care tot mai rar nopțile mele
sunt fulgerate de trupuri
fierbinți de femei
de fapt nopțile îmi sunt din ce în ce mai triste
mai pline de dureri
oasele mi se tânguie
ca o orgă cu tuburile sparte
cântând imnuri roții de lemn
și nu mă mai înalță deloc suferința
ca pe Isus
doar mă afundă în mine
ca într-un sicriu de plumb

te-ai uitat într-o noapte
la mine adormită în pat
erai beată și aveai
cămașa de noapte ridicată
până peste cap
ți se vedea părul pubian
cum înflorea
cu gândul la rai
adevărul e că sexul cu tine
mereu a fost bun
ca un zbor libelulă
plin de mister
ce minune, doamne ce minune
și mă înfriguram
ori de câte ori șopteai
numele meu în întuneric

cum îți spuneam
tot mai rar nopțile mele
tot mai rar

îmi beau sângele încet încet
până se face definitiv în noapte violet
la ore mici