în orașul meu mergeau la braț
trei roți de rezervă Bridgestone
purtau pantofi cu toc și aveau breton
împreună cu două prezoane rebele
când li se făceau dor
se așezau cuminți în brațele mele
patul scârțâia groaznic,
și trupul mă durea
în ochi îmi creșteau priviri
firave abia de mai pâlpâi la geam

ceva mai târziu am aflat
că ochii sunt ferestrele cerului
prin care ne aruncam
de câte ori venea asfințitul
la noi în salon

am mai aflat
și cum se îngropau copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până va rămâne un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii de lumină
licăreau cu ciudă în noapte
ca niște licurici sau stele căzătoare
și se tot prăbușeau unul după altul
și nu ne mai păsa

ploaia creştea adânc în noi oceane
pe care încă mai pluteau mesaje
de pe vasul cu care ne întorceam din timp
şi care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, ştiu o uşă cu vedere la soare!