Pe vremea sufletelor întoarse din rai
orgoliul și trufia jucau șah.

Nimeni nu îndrăznea să respire înafară,
toți așteptau cu inima la gură,
să treacă pragul de piatră al amiezii
și a masa de stejar carafele sunt pline,
timpul odihnește în cupele cu vin.

Măsor timpul cu ochii de ceață
și mi se tulbură memoria de lună plină,
în sanctuare în care cerurile se deschid
lumina cade ca un meteorit, oblic.

Plesnesc zăvoarele de lemn
și păcatele se refugiază în oameni
de zici că se privesc în oglinzi deformate,
în cutele minții odihnesc vise năstrușnice
care nu-ți lasă somnul nefulgerat.