Trei inşi beau, noaptea, într-un han.
Fumegă, lampa, în tavan.
Vânt nordic, urlă-n bărăgan!

Şi unu-a zis cu glas sticlos:
Mi-e visul viermuit în os
Cazi, mâna putredă, în jos!
Altul gemu scrâsnit din dinţi:
Iubito, azi pe cine-alinti?
Iubito, azi pe cine minţi?
Şi cel de-al treilea tăcea.
Obraji de lut, frunte de stea..
Zguduie vânt în gergevea!

Cu ochii vineţi de venin, privea-n paharul încă plin.
Ce-arăţi în fund, pahar cu vin?.
Gemu întâiul:
Mâine chiar să-ţi colcăi viermii, leş murdar.
Fii muşuroi şi furnicar!

Iar celălalt:
Chiar mâine-n zori voi fi un scrânciob pentru ciori.
Să ţipe corbi croncănitori

Dar cel de-al treilea tăcea
Obraji de lut, frunte de stea.
Privea paharul şi nu bea.
Şi ei i-au zis:
Tu nu blestemi,
nu bei şi moartea nu ţi-o chemi.
Tu, ochi, nu plângi, tu, piept, nu gemi.
Când noi vom coace stârvuri grele, vei trece troienit de stele, iubind, cântând, visând sub ele!

Şi ei au plâns şi au gemut, dar el a râs şi a tăcut, a râs de ei şi n-a băut
în zori s-au împărţit apoi
pe trei poteci, spre zarişti noi.
Să sune vânt, să bată ploi!