Târziu în noapte, stau și privesc absent,
Cum mă dizolv agonic în oglinda sufletului tău.
Frânturi de cochilii și alge purtate de-un val,
În golful stâncos, cu demult scufundate epave.
Închid ochii, de aproape mai bine să-mi văd,
Defunctul abis de vise și gânduri.
Mirat să găsesc, încăpățânat cum răzbat,
Prin putrede coaste d-etrusce trireme,
Uitate suspine de doruri trecute.


Dar ziua-i aproape și ceasul mă-ndeamnă,
Degrabă împreună făptura-mi s-o strâng.
În piața cetății, copii să mă poarte. În cercuri.
Mereu și curând mai aprope de ceilalți,
Grotești, de carton, ponosite contururi,
Golite de seva divină, găvane scobite,
În șir, lângă ziduri, sprijiniți să nu cadă,
Lumina-i departe, aproape-i doar noaptea.