Furt de cuvinte furate din necuvinte,
scriitori ambalați în vieți paralele
mă copleșesc cu aceste biblio-maculaturi
în care n-am nici măcar un loc de căzător.
Nici măcar într-un octet furat de la divinabili!
Iar? Iar, iar... Iar! Iar? Iar; iar, iar!

Acest exercițiu de paradis-înlăutru
este respirația altor iaduri îmbâcsite de adevăr
fără direcție pe terenul experimental al muribunzilor.
Acest strigăt dispare în mii de chipuri zâmbitoare
care privesc ”The wall„ sperând să-l decodeze...

Suntem în timpurile omului din urmă,
pe care îl trăim de milenii.
Nu înțelegem ce am vrut de fapt?
Pe cine a salvat umanismul de la extincția speciilor
care nu mai erau folositoare viselor Luminii?

Necuvinte sădite în tăcerea unor trupuri de glas...